Ana-Maria Irimia

În după-amiaza zilei de joi, ne-am îndreptat spre satul Pârâu de Pripor, renumit pentru tradițiile sale muzicale bogate, pentru a ne întâlni cu familia Rap, cunoscută pentru virtuozitatea lăutarilor săi. În drum spre căminul cultural, am auzit zvonuri cum că, dacă te oprești la fiecare poartă, vei găsi un instrument sculptat și măcar un membru al acestei familii talentate pregătit pentru orice sărbătoare.

La sosire, am fost întâmpinați de muzicienii care se pregăteau, dar, cum cineva uitase să lase

cheia, ușa căminului cultural a rămas închisă. Astfel, ne-am bucurat de soarele încă arzător de început de octombrie și de norii ce păreau valuri pe cer. Am făcut cunoștință cu doi dintre violoniștii din familia Rap, încă un violonist, un acordeonist, un contrabasist și, nu în ultimul rând, cu solista, doamna Rap, care strălucea în costumul ei tradițional cu fotă roșie.

Instrumentiștii, îmbrăcați elegant în cămăși albe și pantaloni negri, s-au așezat în semicerc, iar chiar din prima probă de sunet, am fost purtați într-o lume sonoră perfectă, o adevărată orchestră în mijlocul naturii. Încă de la prima dublă, muzica a început să curgă ca un râu, iar doinele și horele interpretate se îmbinau și umpleau curtea căminului cultural cu emoție și virtuozitate.

Am fost profund impresionată de energia doamnei Rap, care, când a început să cânte, a făcut să se cutremure pământul de sub picioare și până în creștetul capului cu fiecare melismă și vibrato. Vocea ei, puternică și clară, transmitea povești vechi, pline de durere și frumusețe, evocând o jale a existenței umane care depășea generațiile. Am ascultat doine precum „Sărmanul copil străin”, „Dumnezeule ceresc” și „Pasăre galbenă-n cioc”, fiecare piesă având o capacitate inegalabilă de a ne transporta în alte timpuri.

La un moment dat, am observat un băiețel jucăuș, fiul unui violonist, care a venit cu mama sa, aducând o notă de bucurie inocentă și zâmbete. Această atmosferă de familie și muzică era palpabilă, iar toți cei prezenți se bucurau de sunete și de legăturile create între ei.

Am aflat că această formulă muzicală la care am fost martori este doar una din formulele în care aceștia cântă, fiecare dintre ei având propriile tarafuri cu alți instrumentiști sau vocaliști din zonă. Vorbeau cu mândrie despre copiii și nepoții lor care le moștenesc talentele.

Pe parcursul întâlnirii, am aflat despre provocările cu care se confruntau unii dintre ei, inclusiv probleme de sănătate precum diabetul sau afecțiuni cardiace. A fost un moment de sinceritate, iar doamna vocalistă, operată recent, ne-a împărtășit cum se simțea mult mai bine acum. Aceste discuții despre starea de sănătate au fost o formă de conectare, o dovadă a realității și a grijii reciproce dintre ei.

Violonistul, fratele Rap mai mare, ne-a povestit despre o experiență personală în care și-a purtat fiica în brațe când era micuță, plimbându-se pe malul unui râu pentru a-i alina tusea compulsivă, o tradiție de vindecare transmisă din generație în generație.

În cadrul interviului cu frații Rap, am descoperit câteva dintre poveștile care stau la baza tradiției lor muzicale. Tatăl lor, un violonist renumit în zonă, a cântat cu bucurie până-n ultima clipă a vieții sale. Au vorbit despre cum publicul a evoluat, adaptându-se la diferite influențe sau stiluri muzicale, dar și despre respectul pe care îl au pentru alți virtuozi din satul lor, din alte sate sau comune, și despre cum comunitatea lor a dezvoltat un spirit de competiție sănătoasă, care i-a ajutat să se îmbogățească artistic.

La final, în timp ce ne retrăgeam cu toții din curtea căminului cultural spre mașinile noastre,