Lelești, într-un decor parcă desprins din tablourile lui Grigorescu, ne-a întâmpinat cu muzică și povești. Aici, am cunoscut familia Lătărețu Tapotă.

Doamna Elena Lătărețu Tapotă, cunoscută sub numele de Nuți Tapotă, ne-a povestit despre copilăria ei în Suseni, Gorj, și despre cum a început să cânte încă din 1974, la doar 14 ani, pe scena unui concurs local. Ne-a mărturisit că a învățat să iubească cântecul gorjenesc de la mama ei și din discurile de vinil ale Mariei Lătărețu.

Ne-a impresionat cu o doină și o baladă veche, cântece rare, aproape uitate, pe care astăzi nu le mai auzi în comunitate.

Vasile Lătărețu Tapotă, provenit dintr-o familie cu o lungă tradiție de lăutari, ne-a împărtășit cum folclorul se transmitea de la o generație la alta, într-o casă unde muzica era la ordinea zilei. El ne-a cântat hora și sârba de la Lelești, sunete ce par să vină dintr-o altă lume, plină de viață și simțire autentică.

Elena Lătărețu Tapotă : „Nu știu dacă glasul mamei, îndemnul doamnei învățătoare, horele și sârbele de sărbatori sau admirația mea pentru cântăreții pe care îi ascultam de pe plăcile de vinil (în special pe Maria Lătărețu), m-au format și mi-au transmis dragostea pentru cântecul gorjenesc pur și autentic.”

Vasile Lătărețu Tapotă: „Am învățat primele melodii de la tatăl meu. La noi în casă se cânta mereu. Seara, după terminarea treburilor din gospodărie, la lumina felinarului, în pridvorul casei aveau loc repetițiile pentru nunțile și botezurile la care părinții mei erau arvuniți să cânte.”

Seara, am încheiat-o cu Popeangă Ionel, un personaj carismatic de 83 de ani, care ne-a povestit despre nunțile gorjenești care durau 3 zile, dar și despre rolul său în cadrul acestora, dumnealui era „Cumnatul de mână care spunea colăcășiile”, obicei care s-a pierdut.