Moto: Porunca a II-a „Să nu-ți faci chip cioplit…”

Sunt niște ani buni de când am pus vreo două gânduri cap la cap, întrebându-mă care-i măsura lucrurilor. De unde, care și încotro?! Dacă-ți vine cumva în minte imaginea statuetelor „de la Hamangia”, vei constata, iubite cititorule, că asta nu-i o întrebare de ieri – de azi…

Ceea ce uimește, nu este neapărat postura sau aspectul statuetelor, deși nici astea nu sunt deloc întâmplătoare, însă, cu atât mai mult ne surprinde preocuparea pentru o asemenea realizare, dar și orizontul de timp în care s-a petrecut, cca. 4000-3500 î. Hr. Dacă materialul de construcție ar fi fost unul perisabil este evident că respectiva „operă” nu s-ar fi păstrat, ceea ce nu exclude posibilitatea ca, în vechime, să fi fost realizate și alre reprezentări antropomorfe care să nu fi putut trece proba timpului. Un lucru este clar, indiferent de materialul de construcție ori de frecvența manifestărilor, toate aceste „opere” izvorâte dintr-o nevoie esențială, au un caracter sacru.

Știm bine, axiomatic chiar, că dimensiunea unei civilizații este dată de cultul morților și de întregul fenomen ritual care îl înconjoară. Ceea ce stă la baza cultului morților este conștiința universală a vieții de după moarte. Având în vedere că țăranul român, fire conservatoare prin definiție, un adevărat prototip al țăranului universal, adoptă învățătura creștină până într-acolo încât se identifică cu ea, ne face să presupunem că stratul cultural precreștin (pentru multe manifestări având explicații istorice) are o structură compatibilă și o curgere firească precum seva unui portaltoi. Cum am putea explica altfel bogăția simbolisticii antropomorfe, până în zilele noastre, argumentând că din perspectiva țăranului nostru aceasta nu contravine cu nimic învățăturii creștine, ba chiar o împlinește?!

La căpătâiul mortului se pune stâlp antropomorf, crestat cu diferite motive, ca un răboj (probabil o formă de comunicare). Uneori stâlpul se încheie în partea superioară cu pasărea sufletului. Treptat crucea de lemn a luat locul stâlpului dar tot stâlp se numește, alteori cele două coexistă. Crucea, icoana, biserica stilizată apar în forme diferite, de la croiul cămășilor, până la icoana de vatră ori variate tipuri de țesături interioare; nu alungă însă motivele străvechi: triunghiul, rombul, soarele, funia sau șarpele sau oricare tip de reprezentare antropomorfă, de la horă (în țesături sau ceramică) până la stâlpi sau chiar linguri cu chip uman. Astfel, întâlnim stâlpi de poartă sau stâlpi de casă cu reprezentarea antropomorfă și a „generațiilor”. Ceea ce surprinde este, că, dincolo de timp, spațiu și artizan sau obiect, motivele și formele de comunicare sunt mereu aceleași. În astfel de cazuri piesele sunt dezgolite de caracterul lor practic, acordându-li-se o mai mare importanță simbolică.

Dacă în privința stâlpilor de casă, de poartă sau funerari, lucrurile par mai clare, migrația culturală pornind de la focul sacru chiar în ordinea de mai sus, iar atenția este captată cu o frecvență dată de cotidianul obștesc și de ritualuri creștine sau precreștine, în privința lingurilor lucrate artistic viziunea artizanului încă lasă loc de interpretări. Lingura sculptată are categoric un sens ritual. Este, probabil, lingura de pomană dimpreună cu toate cele folositoare celui defunct pentru lumea de dincolo. Din acest punct de vedere, lingura sau vasele asociate intră într-un spațiu intim. Nu cunoaștem motivele pentru care în reprezentările antropomorfe sunt reliefate mai ales femei sau femei ce poartă în pântec un romb sau o frunză. Având în vedere că întâlnim la fel ca în cazul stâlpilor, și reprezentări ale generațiilor, considerăm că acest tip de manifestare se încadrează unui cult precreștin al fertilității, posibil al unei zeițe primordiale. Mesajul este cu dublu sens: unul, al vieții de după moarte și al comunicării constante cu lumea de dincolo, altul, al continuității, al renașterii, al perenității.

Rămân, totuși, multe presupuneri și multe întrebări, printre care și aceea: acest sistem milenar de credințe contravine învățăturii creștine propovăduitoare a iubirii universale și a vieții veșnice?…